Investigaţii medicale preventive!

Investigaţiile menţionate mai jos reprezintă un program de investigare receptiv şi cuprinzător la nevoile pacientului, incluzînd verificari cu mult mai extinse decît cele prevăzute în programele obişnuite de verificare periodică a sănătăţii.

În plus faţă de investigaţiile menţionate aici, Prescan  va fii bucuros sa coordoneze şi alte investigaţii specifice preventive individuale pentru Dumneavoastră. Sînteţi  bineveniţi să ne consultaţi în orice situaţie în care aţi îintîmpina dificultăţi în clarificrea unor eventuale probleme de sănătate. Vă vom ajuta cu plăcere, în cazurile în care mai aveţi nevoie de o a doua părere referitoare la diagnosticele stabilite prealabil.


Dorim să  vă atragem atenţia asupra faptului, că din motive legale aprobarea investigaţiilor dorite de dumneavoastră, îi revin unui medic specialist cu experienţă. Acest lucru serveşte protecţiei dumneavoastră şi are ca scop evitarea, ca în cazul unei contraindicaţii să fiţi supuşi unui consult medical fără o clarificare medicală prealabilă.

Aceste servicii nu sînt acoperite de o asigurare de sănătate publică, ci este vorba de un serviciu privat.